Nu stiu voi cum sunteti dar mie mi-e uneori destul de greu sa-mi dau seama daca un lucru s-a intamplat cu adevarat sau a fost doar un vis. Nu foarte des dar oricum s-a intamplat de cateva ori. De obicei a fost doar un vis. Uneori insa anumite lucruri chiar s-au intamplat. As vrea sa va povestesc despre o asemenea intamplare (sau vis).

Intr-o dimineata m-am trezit intr-un pat cu baldachin. Da, cu baldachin. Eu, cel care in ultimii 25 de ani am dormit aproape 15 ani in acelasi pat, cu arcuri, cu fratemiu, vreo 6 ani pe o saltea de o singura persoana si acum dorm pe o canapea de la Ikea pe care nici-o data nu sta lenjeria cum trebuie. M-am trezit buimac fara sa inteleg nimic din ceea ce mi se intampla. Nu imi mai aduceam aminte nimic din ceea ce se intamplase cu o seara inainte. Nu aveam nici cea mai mica idee ce cautam in acea camera insipida cu un asemnea pat in mijlocul ei. Peretii, usa, cele doua tablouri cu apusuri deasupra oceanului nu imi spuneau nimic. Totul parea a fi, in cel mai bun caz, decupat dintr-un pliant al unui spital de boli mintale. Patul insa era dintr-o total alta poveste.

Un cadru impunator facut din lemn masiv de mesteacan (nu ma intrebati de unde stiu diferenta dintre mesteacan, fag, brad sau alun) cu stalpi plini de reliefuri pe care nu le-am mai vazut decat in India acum ceva timp. Erau aceleasi sculpturi ca si pe stalpii de rezistenta a Templului Soarelui din Jaipur. O serie de elefanti cu trompa ridicata si siluete umane imbratisate sub un soare cu 11 raze. Tot patul era invaluit de matase adusa din Damasc, cu imprimeuri predominant cu pisici. O infinitate de pisici de diverse culori, rase si marimi. As putea spune ca primul meu baldachin se departa cat se poate de mult de cel in care statea Sheherezada in timp ce povestea cele 1001 de intamplari.

M-am ridicat buimac si am inconjurat patul plin de mistere. Totul era imaculat. Parea pustiu si nefolosit. Aveam senzatia straina ca sunt primul care a dormit vreodata in el. Nu exista nici cel mai mic fir de praf sau zgarietura. Tot cadrul parea proaspat lustruit si lacuit. Cu o singura exceptie. Pe partea stanga a patului, in dreptul capului, exista o mica pata rosie. Nu cred ca era mai mare decat un bob de mazare, dar ea exista! Era singura dovada de viata, in afara mea, din toata incaperea. O pata rosie pe lemnul masiv.

Era sange? Cerneala? Creion de colorat? Vopsea pentru oua? Nu aveam nici cea mai mica idee dar era cu siguranta singurul sol al umanitatii din toti cei peste 50 de metrii cubi de irealitate. Singurul lucru care ar fi putut sa ascunda o poveste. O mica pata rosie pe un pat cu baldachin. Un tantar zdrobit, o pata de sos de rosii, o picatura de sange cazuta dintr-un deget taiat, lacrima unei domnisoare care plange in rosu, mintea bolnava a unui nebun care viseaza in rosu, un strop de Tamaioasa, o inima punctuala, o bomba atomica intr-o lume microscopica, o urma de ruj salvata de o laveta plina de Pronto… putea fi orice.

Am privit-o fascinat zeci de ani. Am creat mii de lumi in jurul petei rosii de pe patul cu baldachin. Sute de universuri in care eram Dumnezeu, mii de lumi in care eram servitorul care a ratat pata si a adormit in patul printesei, zeci de scenarii in care eram rapit de canguri insemnati cu pete rosii, sute de povesti de dragoste in care imi primeam virginele pe care le meritam odata cu moartea, o sumedenie de istorisiri demne de manualul de istorie de clasa a 6-a, o multime de vise, impliniri si esecuri.

Anii au trecut si m-am trezit aici fara sa fiu in stare sa spun mai mult decat ca am vazut o pata rosie, cat un bob de mazare, pe un pat cu baldachin.

Anul asta am ajuns, intr-un final, in Praga. In una din zile am participat, alaturi de turisti din toate colturile lumii, la un tur gratuit al orasului. Printre ei se afla si un tip din America de Sud. El se afla intr-un tur de cateva saptamani prin Europa. Venea din Viena si urma sa mearga in Budapesta. El mi-a spus ca e putin gelos pe cei din Europa ca au posibilitatea sa viziteze pentru cateva zile un uras precum Praga si apoi sa se intoarca acasa unde se pot bucura in liniste de amintiri si pot digera in voie toate locurile vazute. Pentru el era greu ca dupa ce a vizitat zeci de orase intr-o luna sa-si poata aduce aminte detalii, impresii sau sentimente din fiecare din locurile magice vizitate. Nu puteam decat sa-i dau dreptate.

Acum cateva luni am inceput sa citesc Murakami. De atunci am citit cateva mii de pagini de el. Dupa ce am terminat de citit volumul 2 din 1Q84 mi-am adus aminte de discutia din Praga si am incercat ca intre doua romane sau volume de el sa citesc altceva. Asa l-am descoperit pe Bogdan Suceava si a lui “Venea din timpul diez” sau am reusit sa termin o serie de carti pe care am inceput sa o citesc anul trecut in Central Park. Dupa ce am terminat “Padurea Norvegiana” am incercat sa incep altceva dar Ilf si Petrov nu m-au convins asa ca am ajuns sa citesc “In Noapte”. A urmat apoi alt volum tot de Murakami. Asta a dus inevitabil la faptul ca nu am retinut nimic din “In Noapte” si nici nu m-am bucurat cum trebuie de finalul din “Padurea Norvegiana”. Uneori ai nevoie de o scurta pauza intre reprizele de fericire. Suficient cat sa te bucuri de un nou inceput atunci cand el va veni.

Anul trecut mi-am facut cadou 16 zile in India pentru ca simteam nevoia de o pauza. De mai multe pauze. Vroiam sa stau 16 zile fara internet/iPhone (mi-am pierdut telefonul dupa cateva luni), vroiam sa stau 16 zile departe de berile din Bucuresti (planul initial era sa merg singur) si mai ales sa stau 16 zile fara sex. Pe vremea aia eram dupa o perioada de vreo 5 ani in care desi am fost intr-o singura relatie cat de cat de durata nu fusesem niciodata singur mai mult de 2-3 zile. Soarta isi batea joc de mine. Ieseam dintr-o pseudo relatie si intram in alta pseudo relatie sau aventura sexuala. Fugeam de singuratate. Fugeam de mine si de momentele in care as fi putut sa ma gandesc cum trebuie la ceea ce vreau de fapt. Am mai zis asta de cateva ori: eu nu eram/sunt (discutabil daca am reusit sa trec de asta) in stare sa refuz o oportunitate de a ma simti bine in pielea mea.

Vreau ca in viitor sa fiu in stare sa ma opresc si sa spun: “E timpul pentru o pauza!”. E timpul sa ma opresc si sa vegetez. Sa stau singur�in casa si sa ma uit la seriale mai mult sau mai putin stupide in timp ce beau singur dintr-o cutie de bere.� Faptul ca m-am obisnuit sa ies singur in Argentin dovedeste ca sunt pe drumul cel bun dar e nevoie de mai mult decat atat.

Recitind ce am scris pana acum mi se pare si mie ciudat sa ma plang ca am tot fost inconjurat de oameni care mi-au fost dragi, oameni care sa-mi fie aproape, poate prea aproape, atunci cand ma simteam doborat. Eu ma intreb insa: “E oare ok sa vrei sa fii tot timpul fericit in pielea ta?”

�

Blogul asta e dovada clara ca traiesc extrem de mult in trecut. Nu am fost niciodata in stare sa ma desprind de intamplari de acum 10 ani, 5 ani sau cateva luni. Tot timpul am privit lucrul asta ca ceva extrem de firesc, ca doar asa pot fi sincer cu mine. Suntem suma tuturor trecuturilor noastre, nu-i asa? Poate ca asa e, dar iti dai seama ca e ceva bolnav in asta in momentul in care consumi mult mai multa energie in incercarea de a retrai un moment din trecut decat in creearea de amintiri noi. De obicei magia clipelor trecute sta doar in numarul de luni sau de ani care au trecut de la acea imbratisare sau sarut.

Zilele astea m-a lovit trecutul cu cea mai mare putere. Nu m-a lovit cu nostalgie sau amintiri umede, ci doar m-a facut sa-mi dau seama ca lumea pe care am lasat-o in urma acum 7 ani a disparut treptat si ar trebui sa o ingrop si eu. Ar trebui sa fiu in stare sa-i pun o cruce si sa ma intorc in fiecare an doar ca sa pun lumanari proaspete la crucea de lemn si nici de cum sa caut semne de viata.

Cu doua zile inainte sa ma urc in trenul care ma aduce acasa a sunat telefonul. Pe ecran aparea un nume pe care nu l-am mai vazut de zeci de luni; la celalalt capat al neantului era o voce pe care nu am mai auzit-o de ani de zile. Pe vremuri era tot ce as fi vrut sa ascult ca sa-mi fac ziua mai buna. Ce rost are sa mai tin minte privirea ei incetosata in dimineata in care am trezit-o cu ultimul album de Holograf (inca mai tin minte pasiunea mea pentru Sport Extrem)? Acum cu un zambet imens pe fata nu am putut sa o intreb decat daca are un copil. Stiam ca intre timp s-a casatorit cu tipul de dupa mine si nu mai vroiam decat sa o stiu fericita. Acum chiar nu mai conta ca am inebunit in cele 3 luni in care am tinut-o de mana ca si “Prietena mea” fara insa sa o sarut. Sarutul care a venit intr-un final dupa ce i-am spus ca am inselat-o (ce insemnatate diferita avea atunci aceasta “expresie”) a disparut de mult de pe buze. Acum vorbeam cu o cunostinta veche care are o viata total diferita fata de a mea.

Acum stau singur la o masa dintr-o bomba in care Timisoreana costa 3 lei. Cand am ajuns aici dimineata am fost socat sa o vad pe Adriana. A fost atat de ciudat sa o salut si sa-i cer o bere. Acum cativa ani as fi inlemnit cu gandul la dealul de deasupra orasului unde am simtit pentru prima oara furnicaturile dinainte primului sarut cu cineva care incepe sa-ti fie drag. Am sarutat-o emotionat si am strans-o puternic in brate in timp ce imi admiram singurul univers pe care il stiam. Asa am inceput prima tentativa de relatie. A durat o saptamana, prima saptamana de iubire neplatonica (gandindu-ma acum la acele momente ar fi definitia perfecta pentru o relatie platonica dar atunci nu-mi puteam imagina mai multa apropiere decat un sarut si o imbratisare). Acum ma simteam aiurea cand i-am dat 5 lei si i-am multumit. Mi-a adus apoi 2 lei la masa si mi-a spus ca asta e restul. I-am spus ca nu e nevoie. A repetat ca asta e restul. Am luat banii si m-am decis ca la un moment dat orice fluturasi trebuie uitati.

In prima zi in care am ajuns aici eram singur la o masa incercand sa termin postul inceput pe tren. Am ridicat privirea din ecran si am vazut-o pe Irene. Un zambet mi-a aparut pe fata. Ce diferenta intre zambetul de acum si atunci cand am ridicat privirea din pamant acum multi ani convins ca si ea a vazut aceleasi umbre ca si mine. S-a asezat langa mine si a inceput in forta: “Peste o luna ma marit!”. Nu stiu de ce m-a socat atat de mult asta. Am vazut-o ultima oara acum mai putin de un an si era la fel ca si mine. Nu stiu exact ce inseamna asta dar oricum nu as fi banuit ca peste cateva luni se va casatori. A simtit in privirea mea mirarea asa ca a schimbat subiectul: “Inca mai tin minte cum am plans ca o proasta doua zile din cauza ta! Mai tii minte?”. Da, pauza dinainte de Latina in care i-am dat a treia scrisoare. Nu a mai asteptat, ca pana atunci, sa o citim impreuna. A intrat in clasa si a citit-o. Dupa cateva minute a iesit plangand. Ii spuneam ca atunci cand am cunoscut-o eram cu Adriana. Intre timp ma despartisem de ea si oricum nici macar nu ma sarutasem cu Irene. Atunci asta conta mult. Acum ne culcam cu cele mai bune prietene ale iubitelor noastre si ni se pare cel mai normal lucru. Atunci ea a plans doua zile pentru ca desi sarutasem pe cineva cu o zi inainte am oprit-o sa o intreb cat e ceasul. M-am considerat cel mai mare nemernic pentru ca am scris doua scrisori in aceiasi zi.�

Adineauri am mers sa-mi iau bilet spre noul meu Univers. Ma intorceam de la gara cand m-a oprit o batranica imbracata in negru sa ma intrebe: “Baiete, stii unde e mortul?”. M-am oprit mirat si i-am zis “Nu stiu unde e mortul”. “Deci nu esti de pe aici!”

Da, nu sunt de pe aici. Dar totusi, unde e mortul? Oare e chiar locul asta si sunt ultimul care nu si-a dat seama si caut in continuare cu disperare semne de viata?

O prietena spunea ca ar vrea sa fie cu un tip cu care sa faca doar trei lucruri: sa rada, sa danseze si sa faca sex. Doar atat. Fara gatit, fara uitat la filme, fara iesit la bere doar din obisnuinta si pseudo obligatie, fara mesaje dragute care nu trasmit nici o informatie utila. Mie mi se pare imposibil sa ajungi in acel punct cu cineva. Defapt nu ajunsul e problema, ci ramasul. Nu zic asta doar pentru ca la un moment dat unul dintre cei doi se va implica mai mult si va suferi. Ar fi simplu sa fie doar atat.

Te urci pe bicicleta, incepi sa pedalez si prinzi viteza. Daca nu mai pedalezi la un moment dat te vei opri si iti vei pierde echilibrul. Nu poti sta la nesfarsit fara sa pedalezi. Nu e cea mai buna metafora dar o pastrez ca poate totusi rezoneaza cu cineva.

Sunt convins ca poti sa te vezi cu cineva o lunga perioada doar ca sa faci sex. La fel de bine poti sa iesi cu o tipa sau un tip doar ca sa dansati. E evident si ca te intalnesti cu unii dintre prietenii tai doar pentru ca reusesc sa te faca mereu sa razi. Cred ca e greu ca cineva sa conteste asta. Mie mi-e insa greu de imaginat cum ar fi o relatie interumana bazata doar pe doua din cele trei. Le-as fi luat pe cele mai simple ca sa-mi incep demonstratia (dansul si rasul) dar din pacate eu sunt o persoana destul de tista si rad atat de rar incat niciodata nu a contat asta pentru mine. Asa ca raman cu dansul si sexul.

Luat separat, sexul nu e decat mecanica pura. Cred ca am mai zis asta pana acum, dar singurul motiv pentru care am facut sex si atat pana acum a fost ca sa-mi mangai orgoliul. “Da coaie, inca mai poti sa le aduci la tine in pat”. Daca as fi atat de sigur pe mine, cum pretind, as inlocui aceste partide de sex cu o repriza buna de masturbare (din nou, aici vorbesc de actul fizic 100%, de combinatia aceea de transpiratie si incantare in momentul in care ajungi sa juisezi). Nici o data nu a existat sentimentul de vinovatie dimineata cand imi luam blugii si tricoul pe mine si plecam pur si simplu, fara nici macar un sarut pe frunte. Asta e usor. Relativ usor.

Cu dansul e insa altceva. Imi place sa dansez singur, sa-mi etalez miscarile de gaina decapitata in mijlocul unui club, sa mor de oboseala in timp ce-mi misc picioarele cu viteza luminii. Cu toate astea, nimic nu se compara cu o pirueta reusita, cu mana pe spatele ei in timp ce isi apropie parul de podea. Iubesc sa o tin cu pasiune in brate in timp ce o invart pe ringul de dans. E greu sa te bucuri din toti porii de dansul cu cineva fara sa-ti doresti mai mult dar nu e imposibil. Pana si eu am reusit sa fac asta de cateva ori. E insa imposibil sa tii pe cineva in brate pe ringul de dans si apoi sa o penetrezi fara sentimente. Sex + dans = a face dragoste. Le poti separa la inceput dar inevitabil o sa ajungi sa dansezi cu pasiune in cearsafuri si sa-i musti urechea pe ringul de dans.

In ultimul timp nu prea am mai visat sau cel putin nu imi mai aduceam aminte nimic dimineata. Acum imi aduc aminte insa foarte clar unul din visele de aseara. Nu va speriati, nimic special sau plin de insemnatate. Visul e foarte punctual.

Eram intr-un bar si vroiam sa cer o Timisoreana. Am vazut insa ca era o promotie la Ciuc: la fiecare bere cumparata primeai un tricou cadou. Cum sunt pasionat de tricouri si nu prea observ diferenta intre doua beri blonde mi-am luat Ciuc. M-am intors a doua zi la bar si purtam tricoul pe mine. (era unul verde cu Ciuc scris mare pe el). Am cerut o Timisoreana. Chelnerita mi-a zambit si mi-a adus un Ciuc. Am crezut ca e o greseala asa ca nu am spus nimic. Am mai cerut o Timisoreana. Mi-a adus tot Ciuc. I-am zis ca am comandat altceva. S-a uitat mirat la mine: “Stiu ca ai comandat Timisoreana dar am vazut tricoul si am crezut ca ai gresit comanda”.

A doua zi am revenit. Nu mai purtam tricoul verde. Am cerut o Timisoareana. Am primit tot un Ciuc.

M-am trezit transpirat. Orice as fi facut lumea traia cu impresia ca imi place Ciuc-ul. In visul acela nu as mai fi baut niciodata Timisoreana pentru ca am cumparat o alta bere doar pentru ca era la promotie.

Obisnuiesc sa stau la un geam cu vedere spre Selari si sa privesc oamenii. Fac asta de peste un an. De obicei nu sunt singur. In seara asta am stat singur si m-am uitat prea putin la oameni. Mai mult am citit. De unul singur intr-o incapere plina de fum, de muzica data la maxim si de oameni veniti sa bea Skol la 5 lei sticla. M-am uitat insa si pe geam. La sutele de oameni care se plimbau grabiti spre Taxiu, autobuz sau grupul de prieteni care ii asteptau cu metrul de bere in fata.

De obicei ma uitam la tipele care treceau prin transee (intre timp strada arata relativ decent) si imi imaginam cum as arata peste zeci de ani langa ea impingand acelasi carucior prin Carrefour. Unele dintre ele imi pareau a fi potrivite pentru a juca rolul asta imposibil; pe marea majoritate insa le aruncam direct (cat de urat suna) in marele colt de ignoranta din mine. Imi imaginam caruciorul plin cu porcarii, zambetul ei la casa, degetele ei in mana mea, sarutul pe frunte cand ne bagam in par, pasiunea cu care facem dragoste pentru a 1653-a oara, setea cu care vaginul ei imi soarbe fiecare picatura izvorata din mine. Ma imaginam intr-o relatie normala. Intr-o casatorie cliseica. Era totusi imposibil sa duc vreun gand pana la capat.

Azi nu am facut asta. Azi m-am uitat la cupluri. La pusti de liceu care isi intersectau piercing-urile din limba, la copiii de facultate care isi traiau prima iubire libera, la tinerii proaspat casatoriti care inca se hranesc cu acel “DA”, la cupluri de 40 de ani care se saruta ca in tinerete, la batrani care merg in tandem pentru ca altfel nu stiu cum sa mearga, la oameni fericiti! Am inceput sa fac asta pentru ca mi-am adus aminte de clasica zicala: “it takes two to tango”. Nu imi puteam imagina un cuplu idilic pentru ca eram si eu parte din el. Eu nu stiu decat sa dansez break-dance. Daca vreau sa vad cupluri fericite trebuie sa ma scot din ecuatie. E ca si cum mi-as imagina echia nationala castigand campionatul mondial din 2018 cu mine in poarta. Nu ma uitam la ei cu invidie sau fiind convins ca “If they Can, I Can!”, ci pur si simplu… daca mergi in Africa in Safari e ok sa te uiti si la girafe cum mananca frunzele din varful copacilor chiar daca tu ai rau de inaltime.

Niciodata nu am fost in stare sa renunt. Nu ma refer aici neaparat la Mimi, papusa pe care o tin in continuare sub pat desi nu mai am 11 ani de ceva timp, sau la bagajul pe care continui sa-l port cu mine din gara-n gara desi sunt convins ca daca ar fi sa caut ceva util in el nu as gasi decat cel mult o pereche de sosete roase in calcai. Vorbesc de lucruri mai simple. Vorbesc de faptul ca odata ce am ajuns sa-mi formez o idee/obsesie/gand in legatura cu ceva/cineva nu pot sa nu imi impart nebunia cu ceilalti.

Stateam cu mailul in fata si nu eram in stare sa apas pe discard. Stiam ca o persoana care imi este foarte draga va suferi datorita lui dar nu am putut sa nu dau send. Cel mai trist e ca nici macar eu nu credeam in ceea ce scrisesem. Era insa pacat sa irosesc momentele de rautate maxima, nervii consumati si aberatiile debitate. Eu nu sunt sincer. Sunt mai mult decat atat. Sunt naturalist. Spun lucruri pe care nu le cred doar pentru ca la un moment dat mi-au trecut prin minte.

Nu cred ca esti iubirea vietii mele dar doar pentru ca am avut senzatia ca ai vazut si tu aceleasi umbre ca si mine te cer in casatorie. Nu cred ca esti o pacoste si nu regret ca te-am cunoscut dar asta am simtit in momentul in care ai scos televizorul din priza in timpul meciului. Nu te urasc dar pur si simplu nu sunt pregatit sa fiu fericit. Nu, nu mi-ai distrus viata dar nu eram dispus sa tremur din nou ca un pustan de 14 ani. Te iubeam cu toti porii dar nu puteam sa nu ma culc cu pustoaice din club din simplu motiv ca la un moment dat am simtit un inceput de erectie cand i-am simtit fundul atigandu-mi pelvisul.

Nu sunt in stare sa dau discard la nimic chiar daca sunt constient ca ar fi cel mai bun lucru. Sunt construit din toate micile mele obsesii si toti piticii care imi sar pe creer si imi impung nervii cu furcile incinse in flacari.

Ma definesc toti oamenii dragi mie pe care i-am ranit la un moment dat.

Era 11/11/11. 1:11. Ma uitam la ceasul din biblioteca si mi-am dat seama ca as fi vrut sa fiu in alt loc in momentul acela. In mod normal ar fi trebuit sa fiu super incantat de acel moment. Tocmai ejaculasem intr-o pustoaica de 20 ani care inca imi mai mangaia penisul cu limba ei jucausa. Obiectiv vorbind am avut parte de o felatie ca la carte. De la un juriu independent ar fi luat cu siguranta cel putin un 9.5 din 10. A reusit sa ma faca sa termin fara sa-si foloseasca mana, folosind niste combinatii interesante de deep throat si atingeri senzuale, cu buzele catifelate, ale preputului. Numai ca nu eram nici un juriu independent si nici obiectiv. Poate daca as fi baut mai mult de o bere as fi avut o alta perceptie. Oricum nu aveam de ce sa ma plang. Eram totusi in timpul pauzei de masa si eu am fost al 11 lea tip care o penetrase. Ma simteam totusi atat de stingher. S-a facut si 12 si eu nu vroiam decat sa ma intorc la birou. Nu ma simteam bine in pielea mea.

- Si ce faci dupa?
- Ma duc sa beau o bere in A.
- Ti-am oferit si eu bere. Cumde nu ai vrut?
- Nu-mi place sa beau bere inainte s-o sug. Strica gustul spermei.
- Am auzit ca vinul alb ajuta. Mai ales daca bea el inainte.
- Next time.
- Da, tura viitoare.

Cu siguranta va mai exista si o tura viitoare in ciuda sentimentului de caine plouat aflat in mijlocul unei intersectii aglomerate. Ne-am imbracat fara sa ne mai spunem mare lucru si m-am intors pe plantatie.

Era o zi oarecare de vara. O ora oarecare. Nu era nici macar un ceas in camera. Ne-am pus pe patul de o persoana si am inceput sa ne privim. Nu ne spuneam nimic. Nu aveam nevoie. Privirile noastre verzi socializau si pentru noi. Am inceput sa ne zambim si ne-am luat de mana. Ochii ne erau in continuare imbratisati. Mainile au inceput sa se plimbe pe spate. Fiecare atingere a ei imi aducea un nou fior. O simteam si eu cum tremura din fiecare celula. Nu mai era nici unul dintre noi acolo. Ii simteam inima cum bate in timp ce a mea mai avea putin si exploda. Ne-am dezbracat fara sa ne dam seama. Nu era nimic sexual in atingerile si privirile noastre. Respiratia ei pe umarul meu gol era cel mai natural lucru posibil. In momentul acela eram convins ca de asta aveam eu umar: sa nu i se piarda respiratia in neant. Eu trebuia sa fiu mereu langa ea pentru ai colecta fiecare rasuflare. Ne-am departat cativa centimetrii ca sa ne putem privi mai bine trupurile goale. Imi simteam zambetul tamp pe fata dar nu ma puteam abtine. Stateam ca un copil in fata bradului de craciun. Oare daca nu ma ating de el  va fi mereu Craciun?

Am inceput sa-i sarut tot corpul. Am inceput cu ochii si am terminat cu degetul mare de la piciorul drept. Mi-am permis sa imi iau tot timpul din lume pentru a face asta. Eram un pustan de 5 ani care isi mananca desertul bucatica cu bucatica pentru a se bucura cat mai mult de gust. Dupa ce i-am savurat si ultimul deget m-a intins pe spate si a inceput si sa ma sarute. Ea a inceput cu pieptul si mainile. In momentul in care a inceput sa-mi sarute penisul erect am simtit ca lesin. Stateam cu ochii inchisi si ne imaginam intr-o barca, singuri in mijlocul oceanului. Nu as fi avut nevoie de nimic altceva. Care erau cele trei lucruri pe care le-as lua pe o insula pustie? Momentul acela. Sentimentul de cald si bine. Nici nu mi-am dat seama cand am ejaculat in ea. Ma simteam putin vinovat dar eram prea paralizat pentru a reactiona intr-un fel. A continuat sa ma sarute. A terminat cu urechea dreapta. S-a intins langa mine si ne-am luat in brate. Am respirat unul in celalalt pana dimineatata.  (Intre noi doi fie vorba, sunt convins ca undeva, pe o insula pustie sau nu, o tin in brate si respir in ea)

Eram acum 10 ani in catunul meu si ma plimbam pe ulite. Am vazut-o si am incetat sa respir. Bruneta, creata, ochi caprui, putin mai copil decat mine (cel putin ca si varsta). Eram atat de mic incat nu stiam cum sa intru de vorba cu fetele. Am urmarit-o timp de 20 de minute in timp ce inima imi exploda. De fiecare data cand se uita spre mine ma faceam ca ma uit in alta parte. Nu eram in stare sa o privesc direct in ochi. Am trecut de cateva ori “intamplator” unul pe langa celalalt dar eu tot nu indrazneam sa o opresc sa-i spun ca nu mai aud nimic in afara batailor. Am vazut la un moment dat o batrana care vindea flori. Am luat un mic buchet de ghiocei si m-am plantat in fata ei: “Eu sunt Gelu!”. “Carmen”. Daca nu aveam 15 ani probabil as fi intrat in stop cardiac in momentul respectiv.

De atunci m-am schimbat. Am cu vreo 20 de kilograme mai mult, am trecut prin n-1 relatii, am devenit “capul gospodariei” (conform recensamantului de pe anul asta), m-am sarutat cu 3*n tipe, am descoperit o multime de locuri frumoase, am facut sex cu 2*n tipe, am inceput sa-mi construiesc o cariera… si totusi…

Acum putin timp mergeam in Cora sa-mi cumpar becuri. Pe trecerea de pietoni am observat o tipa creata, bruneta si cu pistrui. Dupa 2 minute m-am ciocnit din nou de ea la intrarea in Cora. Mi s-a parut ciudat dar mi-am luat cosul si mi-am vazut de becurile mele. Dupa alte 4 minute ne-am intalnit “intamplator” la muntele de mere “Golden”. Asa am si eu mere in casa. O priveam si tremuram. Nu e cea mai mare frumusete pe care ai putea sa o vezi dar avea ceva special. Pieptul imi exploda. Am mers la casa. Am vazut-o la 4 case mai la stanga. Am platit. Am iesit. Am asteptat-o si i-am dat cutia de bomboane pe care i-am luat-o. “Eu sunt Gelu”. Mi-a raspuns ca si cum si ea ar fi asteptat momentul acela de o vesnicie (da, exagerez, dar serios, a fost char foarte intens). Muream cu zile la cei 25 de ani. Nu mai puteam respira.

Ne-am promis acum ceva timp ca nu ne mai vorbim. Fiecare cu viata lui. Cu proiectele lui. Cu sarutarile lui. Cu iubirile lui. Am incercat sa te uit (again, Sandra Brown scrie pe mine). Am incercat sa te diluez cu zeci de sani, o sumedenie de paturi noi, multe conversatii si un numar relativ decent de partide de sex (nu inteleg de ce la recensamant nu era si o intrebare relativa la activitatile sexuale ale fiecaruia. as sti macar daca trebuie sa ma chinui sau sunt deja “over achiever”). M-am bucurat dupa mult timp de partide de sex cu necunoscute, de placerea de a face si a primi Sex Oral (poate sunt eu prea batran dar sincer chiar nu inteleg de ce lumea a inventat 69. De ce atat de multa presiune pe asta? Fie primesti, fie dai. Atat de simplu. De ce sa alegi un BMX cand poti sa ai doua Ferrari? )

Dupa “ceva” timp am schimbat doua replici si gata. Au disparut toate. E ca si cum ai fi vrut sa muti Pietrele Craiului cu un furtun cu apa (la un moment dat chiar ma pricepeam la metafore. s-a dus dracului tot). Nu ma repet dar intelegi ce vreau sa spun. Nu mai respiram pentru ca sangele era folosit pentru a oxigena altceva (Hint, Hint: <3). Trebuie sa o iau de la capat. Lasa, sunt convins ca o sa te uit. Ca o sa pot respira normal in preajma ta. 

(P.S. Sunt prea ametit ca sa recitesc si sunt convins ca sunt o mie de greseli dar simt nevoia sa public acuum)

Din greseala am ajuns ieri la primul meu post publicat. A fost scris acum 6 ani.

In timpul asta m-am schimbat atat eu cat si continutul blogului (unii ar spune ca cele doua sunt strans legate dar eu unul nu sunt atat de convins). Unele lucruri au ramas insa la fel. Aceiasi obsesie pentru cariciorul din Carrefour. Total alt stil de viata dar aceleasi dorinte. In afara de asta… mai nimic. Atunci ii scriam Ei, cea langa care ma trezeam atunci cand colega ei de camera pleca “prin vecini”, acum ii scriu mai mult unei idei. Idea de “Ea”,  un colaj de amintiri si asteptari. Am adunat de unde am apucat un zambet, o pereche de ochi, un nas, niste sani, niste coapse si niste sinapse si le-am amestecat cu un kilogram de frustrari, un kilometru de vise si niste “adevaruri”.

Ce copil eram! Din fericire m-am trezit. As vrea sa spun ca am fost trezit, adus la maturitate de atat de multe ori incat mi-e greu sa cred ca la un moment dat a existat Gheorghita.

“Daca e sa fie, o sa fie!”. Am folosit de prea multe ori cuvintele astea. Ma transform intr-un personaj tragic. Defapt cred ca mereu am fost. Eu doar am cules. Nu am construit. Nu am cultivat si crescut. Doar am cules. Daca a fost sa fie, a fost. Ma tot mint ca in modul asta sunt “sincer cu mine”. E ok sa fii fluturul care zburand in Argentina provoaca o furtuna de zapada in Siberia.

“Daca e sa fie, o sa fie!”. Inevitabil mi-am adus aminte de un banc pe care il stiti cu siguranta.

Vin inundatiile, toata lumea paraseste localitatea, numai Gheorghe ramane in casa, apare la un moment dat o barca.
- Ba Gheorghe,hai cu noi ca o sa te ineci!
- Eu am incredere in Dumnezeu,care o sa ma salveze.
Apa creste in continuare. Gheorghe se urca in pod, apare alta barca:
- Bai Gheorghe, suie-te in barca si hai cu noi!
- Eu am incredre in Dumnezeu,care o sa ma salveze.
Apa creste si mai mult. Ion se urca pe acoperis si asteapta deznodamantul.
Apare un elicopter:
- Ba Gheorghe, urca-te ca nu mai este de gluma!
- V-am mai spus!!! Dumnezeu o sa ma salveze!
Peste o juma de ora Gheorghe moare inecat, ajunge in Rai unde se inalneste cu DUMNEZEU si ii spune:
- Bine Doamne, eu am avut incredere in tine si tu m-ai lasat sa ma inec ?
- Pai ce era sa mai fac, doar ti-am trimis 2 barci si un elicopter.

Asa si eu. Si noi. Ca Gheorghe. Daca e sa fie, o sa fie! Trecem unul pe langa celalat pe strada gandindu-ne amandoi la cat de fain o sa fie peste ani de zile cand o sa ne reintalim intr-un tren aglomerat din Vietnam si o sa fim pregatiti unul pentru celalalt (pentru ca soarta a decis asta). Pana atunci suntem doi straini pentru ca “nu e sa fie!” (da, stiu, peste unele lucruri e imposibil de trecut. mie imi place gemul de coacaze, tie cel de capsuni)

Stau in bomba asta inconjurat de oameni beti, oameni obositi, oameni singuri, oameni cu idealuri si zile de nastere.

M-am trezit cu un sentiment ciudat in varful degetelor. Sper ca e doar in degete. Nu vreau sa cred ca si alte organe simt ca singurul motiv pentru care adorm atat de greu e faptul ca nu te pot avea. Cu siguranta nu vreau decat ca degetele mele sa atinga tastele si sa iasa ceva penibil, siropos si ieftin. Doar degetelor mele le este dor de cutele de sub sanul tau drept. Restul de mine e fericit si implinit cu singuratatea lui.

E ciudat ca mai tin minte momentul in care te-am vazut prima oara? Eram pur si simplu convins ca e un sentiment nou, o senzatie pe care nu a mai simtit-o nimeni pana atunci. Eram sigur ca eu l-am inventat, ca am fost primul care l-a descoperit. In putinul timp in care nu eram fascinat de ochii tai ma gandeam ca daca l-as putea patenta as face o avere. Stiam ca lumea ar da chiar si o mie de vaci pentru a putea simti  ceea ce simteam eu.

(sunt incoerent si inteligibil dar asta doar pentru ca ma chinui sa-mi pastrez promisiunea si sa scriu doar cu varful defetelor. ele nu stiu prea multe. ele nu s-au bucurat suficient. ele nu gandesc, doar ating)

O copila din spatele meu urla in telefon: “Ma simt foarte feicita! Sunt singura si ma simt bine. Vreau sa-ti transmit fericirea mea. Vreau sa o impart”. Eu nu vreau sa-mi impart fericirea cu tine. Eu vreau sa o reinventam. Sa ne jucam atat de mult cu ea pana gasim o formula pe care sa o putem vinde la coltul strazii. Sa stam impreuna si sa strigam: “Un kil de fericire la doar 10 lei. Fericire adevarata! 10 lei kilul!!”. 

Eram intr-un bar din Amsterdam si eram convins ca nu mai am decat 3 Euro in portofel. Fericit ca era “Happy hour”  am mers la bar sa cer o bere de 3 euro. I-am dat barmanului cele doua monezi spunandu-i ca sunt ultimii mei bani. Mi-a dat inapoi o moneda de un euro, se pare ca ambele erau de 2, spunandu-mi: “Friend, you are richer than you thought”. Am zambit. Da, desi nu pot sa te “am” macar existi. E ok ca altcineva sa se bucure de tine…

Ar fi atat de simplu daca ar fi vorba doar de sex. Ar fi simplu daca ti-as spune: “Vreau doar sa alunec in vaginul tau!”. Sa ejaculezi e simplu. Stii asta. Niste sperma in tine, pe tine, cu tine ar trebui sa rezolve problema. Nu o face. Nu o va face. Degetele mele nu vor sa-ti mangaie clitorisul. Ele vor sa-ti simta inima cum bate cand talpile tale ating acelasi nisip ca si talpile mele. Intelegi?

Degetele mele nu vor decat sa impinga alaturi de tine un caricior prin Carrefour.

Eram acum cateva saptamani in preajma unor oameni Mari din toate punctele de vedere. Nu ma refer doar la varsta ci mai ales la toate lucrurile care au reusit sa le faca atat pentru ei cat mai ales pentru ceilalti. La un moment dat in timpul unei discutii destul de casual unul dintre ei m-a intrebat: “Tu unde vrei sa ajungi in viata?”

Asta e un mic fragment dintr-un mail pe care l-am primit aseara:

Serios.. inchide sertarul.. E cel mai..sanatos… N-o sa poti face nimic din chestiile marete pe care le-ai putea face daca mintea ti-e atat de departe…

Toate intrebarile si sfaturile astea imi aduc aminte de o intrebare pe care am primit-o intr-a 12-a: “Ce vrei sa faci peste 10 ani?”

Raspunsul?

Dupa 8 ani raspunsul e inca acelasi. Eu nu vreau sa fac nimic maret, nu vreau sa salvez omenirea de la saracie, nici macar pe cativa de la foamete, nu vreau sa stau doi ani in Australia, nu vreau sa vizitez la toamna Vietnamul, nu vreau sa… Eu nu vreau decat sa ma simt bine in pielea mea! Daca pentru a obtine asta va trebui sa merg voluntar 5 ani in Africa sau sa ma mut in Australia atunci asta e, o voi face! Pana una alta simt ca am in jurul meu suficiente mijloace de a obtine asta, nu trebuie decat sa-mi dau seama exact de ce trebuie sa ma folosesc pentru a-mi atinge scopul.

Nu vreau sa ma scuz pentru ca iubesc. Nu vreau sa ma scuz pentru cine iubesc, cum si cand.

Da, vorbesc cu tine, colegul meu care isi doreste sa primeasca in fiecare zi cate o felatie de la o pustoaica aleasa si platita de companie. E ok sa iti doresti ca tu sa alegi tipa care sa iti produca o erectie. Nu vreau sa-ti explic ca e irelevanta felatia pe care o primesti atat timp cat intr-un final oricum ejaculezi intr-un sac gol de sentimente.

Da, vorbesc cu tine, iubirea mea de trei zile. Stiu ca te-am speriat cu ciocolata pe care ti-am adus-o dupa doua zile in statia de tranvai. Nu e vina mea ca in seara aceea din Expirat am vazut in tine persoana cu care mi-as fi petrecut restul copilariei mele nebunesti. Nu vreau sa ma scuz ca m-am pierdut in ochii tai de o culoare incerta si ca am renuntat la o partida de casual sex pentru sansa unui sarut. Apropo de sarut, sper ca stii ca el a fost motivul acelei lungi scrisori in care iti spuneam cum vreau sa se numeasca copiii nostri. Mi-ai dat sansa sa-mi imaginez revenirea la normal.

Da, vorbesc cu tine, iubirea vietii mele timp de un an. Da, esti extrem de frumoasa, extrem de inteligenta si extrem de amuzanta iar eu nu sunt de loc ironic. Eram foarte indragostit si foarte fericit. Nu a mai fost cazul. La un moment dat doar te iubeam. Mai mult amintirile decat pe tine. S-a intamplat pur si simplu. M-am trezit intr-o dimineata si tu-ul din mine a murit pur si simplu. M-a durut dar nu ma puteam minti. As fi vrut sa fiu in bratele tale acum, sa nu ma gandesc daca o sa am cu cine sa merg in Vietnam sau sa ma intreb daca o sa "get lucky tonight". Devenise usor sa fiu in bratele tale dar era o batie de joc fata de infinitul pe care il impartisem inainte.

Da, vorbesc cu tine, tu cea care mi-ai refuzat inelul de logodna. Stiam amandoi ca era mai mult in joaca dar de asemnea stiam ca inseamna ceva. Ca e un simbol. Ai preferat sa-l iei si sa-l arunci. Simbolul, pentru ca inelul inca il mai porti dupa ani si ani. Eu te vroiam a mea. Te vroiam cu totul. Nu doar 43%, nu doar o coapsa si o buza. Uneori fie iubesti pana la capat fie nu mai iubesti de loc. Tu ai decis ca mai mult de piciorul broastei nu putem trece asa ca draga mea… te-am iubit… asa cum poate iubi o broasca alta broasca imbracata in printesa medievala.

Da, vorbesc cu tine, tipa extrem de buna care se misca lasciv in spatele meu. Stiu ca sanii tai sunt extrem de bine proportionati si sunt la fel de fermi cu sau fara sutien dar asta nu ma convinge sa ma departez. Stiu ca ai ales sa-ti plimbi fundul tau bombat pe corpul meu doar pentru ca sunt singurul de aici care te ignora dar asta nu inseamna ca eu nu prefer tocilara iesita pentru prima oara in club in detrimentul buzelor tale carnoase. Nu e deajuns sa fii de nota 10 daca nu esti in stare sa o maschezi. Sunt convins ca la finalul serii nu o sa conteze asta pentru ca oricum tu o sa ajungi singura in camera de camin dar un mic sfat de viitor: unor barbati le place mai mult sa cucereasca decat sa fie cuceriti de regina balului.

Da, vorbesc cu tine, singura tipa pentru care am simulat iubirea. Imi ofereai tot ce mi-as fi putut dori de la cineva (chiar si mai mult de atat) dar asta se pare ca nu insemna nimic. Am incercat sa ma mint. Am incercat sa ma conving ca te iubesc atunci cand te-am chemat sa vii 500 de km pentru a face dragoste. Stii si tu ca nu am facut decat sa ne-o tragem ca doi iepuri care trebuie sa-si iroseasca energia pentru ca nu au incotro sa fuga. Te-am iubit ca si idee dar niciodata mai mult. Nu e vina mea ca pentru mine ratiunea nu e decat un sfatuitor vrednic de ignorat.

Da, vorbesc cu tine, iubirea mea de azi. Ai aparut de nicaieri, te-am iubi de nicaieri si ai plecat. As fi vrut sa fii plecat fugind nebuneste in oricare alta directie dar nu ai facut-o. Eu sunt curva de om care se indragosteste de slabiciunile oricui ma lasa sa patrund altfel decat cu un penis erect. Sunt copilul care spera sa salveze omenirea de la nefericire cu fiecare femeie care pleaca zambind de la masa incarcata cu bere si vin de doi lei. Tu esti iubirea mea de azi dar azi e o zi mereu efemera.

Am avut optiunea sa ma indragostesc. Nu am facut-o. Regret. Am reusit in schimb sa fiu un nemernic. Sa insel asteptari. Sa amagesc si sa ma amagesc.

Jocul s-a schimbat. Recordul e acelasi. 5 minute atunci si tot 5 minute acum. Intr-o seara de iarna am reusit sa stau suparat pe tine 5 minute. Mai mult nu am rezistat fara sa iti zambesc. Am incercat sa fiu suparat mai mult pentru ca mi-ai sarutat mai intai nasul si apoi fruntea. Nu invers, cum ai facut-o de la inceputuri pana atunci. Te-am iertat inca din momentul in care m-am pierdut in ochii tai dar a trebuit sa-ti arat ca sunt barbat si am principii. Mai intai pe frunte si apoi pe nas. Asa cum faceam de la incepuri.

Jocul s-a schimbat. Recordul e acelasi. 5 minute atunci si tot 5 minute acum. In serile de vara rezist 5 minute fara sa am erectie. E un colt de strada pe Victoriei unde stau fetele la produs. Le platesc cele cateva milioane si mergem intr-o camera pe care o au inchiriata in apropiere. Le las sa se dezbrace in fata mea, sa ma mangaie, sa incerce sa-mi faca o felatie si rezist. Ma uit in gol la ele si ma simt batran, de-un miliard de ani mai batran decat mine. Nu vreau insa sa-mi depasesc recordul asa ca intr-un final imi zic ca ar trebui sa-mi arat ca sunt barbat asa ca le iau capul intre maini si le pun sa ma sarute mai intai pe nas si apoi pe frunte. Niciodata invers.

Jocul s-a schimbat. Lucrurile au ramas la fel. In diminetile acelea de toamna scoteam o foaie de hartie, luam un pix si iti scriam. Nu vroiam sa-ti spun nimic. Nu vroiam sa transmit nimic. Eu nu vroiam… nu stiam ce nu vrei tu. Nu ma interesa ce vrei tu. Iti scriam scrisori adresate mie.

Jocul s-a schimbat. Lucrurile au ramas la fel. In diminetile astea de primavara scoteam telefonul, cautam o domnita si ii trimiteam un SMS. Il aveam salvat ca si template. Nu schimbam decat numele. “Nice dancing with you ____. O bere diseara sau ramanem cu A-ul?”. Nu vroiam sa-mi raspunda. Nu-mi pasa daca imi raspunde. Nu ma interesa ce vroia ea. Nu ma interesa cine era ea. Tu doar iti schimbai numarul de telefon in fiecare dimineata si mie nu-mi pasa.

Acum mii de ani te nasteai intr-un sat suprapopulat si trebuia sa pleci ca sa poti supravietui. Plecai in mijlocul salbaticiei sperand ca o sa ajungi sa-ti intemeiezi propriul sat. Nu vrei decat un loc care sa-ti ofere liniste, protectie, hrana si apa. Intr-ul final il gasesti.

Ai putea sa iti construiesti o baraca, sa stai cateva luni, sa convingi niste singuratici sa te insoteasca in noul sat, sa iti dezvolti productia de hrana, sa te simti in siguranta si sa pleci. Sa pleci pentru ca iti dai seama intre timp ca pentru tine conteaza mai mult drumul. Te face mai fericit sentimentul de incertitudine decat cel de certitudine. Te excita descoperirea mai mult decat stabilitatea. Iubesti noul mai mult decat siguranta. Stii ca o sa descoperi un nou loc cel putin la fel de bun. Il creezi si pleci. Din nou si din nou.

Ai putea de asemenea sa fii fericit cu tot ce iti ofera acel loc. Sa ti se para ca esti langa cel mai bun izvor de apa. Ca nu o sa gasesti nicaieri mai mult vanat. Ca pamantul din jurul tau e cel mai fertil. Poate ca iti dai seama ca productia de grau ar putea fi mai mare dar tie oricum nu iti trebuie prea mult asa ca nu ar avea sens sa cauti un loc mai bun. Din cand in cand vitele iti sunt atacate de lupi dar dai vina pe faptul ca gardul din jurul lor nu e destul de solid sau ca ar trebui sa respecti mai mult natura. Satul iti este inundat la fiecare cateva luni dar te multumesti cu bucuria pe care o ai cand apele se retrag. Intr-un final construiesti niste diguri, casele le faci pe pironi, ajungi chiar sa faci si un lac de acumulare pe cursul raului cu probleme. Ti-ai gasit locul si nu vrei sa renunti orice ar fi. E noua ta casa.

Exista insa unii, nu zic nume, persoane importante, care odata ce au ajuns sa fie fericiti intr-un loc pleaca. Si se duc. Doi kilometrii mai la stanga unde ajung sa se simta bine dar isi dau seama ca locul pe care l-au parasit producea mai multa carne si era si mai sigur. Incearca sa se intoarca. Pe la jumatatea drumului isi dau seama ca ar fi trist pentru ei sa se intoarca. Ca are principii. Un sat parasit e un sat parasit. Nu e in stare sa le dea foc la plecare dar ar trebui sa se comporte ca atare asa ca o ia intr-o noua directie. Gaseste un nou izvor si un nou sat apare. Oricat de multa mancare ar avea si cat de sigur s-ar simti oricum va ajunge sa se gandeasca la satele parasite. Orice ar alege va fi alegerea gresita.

Unii exploreaza. Unii colonizeaza. Altora le place pur si simplu sa fie nefericiti.

Eram intr-un supermarket de pe langa casa ei. Ne plimbam tinandu-ne fericiti de mana prin raionul de lactate. Ne oprim langa raftul de iaurturi si ii spun plin de blandete: “Ar trebui sa luam niste iaurt de la Napolact”. Mi-a zambit, m-a strans de mana si mi-a raspuns: “Am auzit ca Sana de la Dorna e mult mai buna si mai consistenta”. Am ramas bulversat. Cum a reusit sa se schimbe atat de mult? Cum am ajuns doi straini? Cu doua saptamani inainte imparteam un Mango si acum ea vrea Sana.

Nu am reusit decat sa rostesc un sec “Ok” inainte sa ma inchid in carapacea mea de rezerva. O tineam de mana in continuare in timp ce ea umplea cosul cu ulei, piept de pui, ardei, castraveti si ciocolata neagra.

Am platit si am iesit pe usa rotativa. As fi vrut sa o trag sa ne rotim in continuare spre ceva care sa nu reprezite intrarea noastra in Sfarsit. Nu am facut asta. Am mers acasa. Am pus Sana in frigider, am mers in dormitor si am inceput sa ne iubim mecanic. Sa ne dezbracam mecanic, sa ne atingem metalic, sa ne simtim straini.

Am asteptat doua zile sa-mi spuna ceva. Sa-mi spuna ca nu avem nevoie de iaurt atata timp cat amandoi imbratisati incapem intr-o cutie de pantofi. Ca Sana de la Dorna e de fapt dorinta ei ca noi sa trecem la un nou nivel de intimitate. Ca a inteles de unde venea nevoia mea de iaurt.

Nu mi-a spus nimic. Se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nevoia mea de iaurt e cel mai natural lucru din lumea Noastra. Nu mai suportam pielea din jurul meu, din jurul nostru. A treia zi am plecat lasandu-i un biletel pe noptiera:

“A fost decizia ta. Tu ai decis ca fericirea noastra nu conteaza pentru tine. Eu nu pot trai intr-o lume in care lactatele sunt mai importante ca iubirea.”